Sâmbătă, 28.05.2011 - partea I

 NERECOMANDAT PERSOANELOR SUB 18 ANI!!!

Sâmbătă, 28.05.2011   

          M-am trezit cu o durere îngrozitoare de cap. Mă dureau şi ochii pe deasupra. Parcă erau umflaţi ca la broască. Oana a fost plecată toată săptămâna din oraş, aşa că eu m-am destrăbălat prin cluburi noapte de noapte. Însă noaptea trecută a fost cea mai dură. Am fost în Porkys. Am băut foarte mult, şi am şi fumat ceva tare. Zicea Andrei că e “negru de Afgan”, dar eu nu cred. Aşa de rău m-am pierdut că nici nu ştiu când şi cu cine am ajuns acasă. M-am ridicat pe marginea patului şi cu coatele pe genunchi îmi ţineam capul în mâini.

          Deodată am auzit un foşnet. Am întors încet capul. În patul meu (e un pat matrimonial), mai era cineva. O mână ieşea de sub plapumă. Părul lung i se revărsa pe pernă, acoperindu-i faţa. Dar cine să fie? Nu ştiam. Habar nu aveam. Am ridicat uşor plapuma. Waw era goală. Şi era frumoasă.

          „Nu-i rău, armăsarule” mi-am zis. Apoi uitându-mă încă o dată: „Nu e rău de loc”. M-am ridicat din pat, şi luând chiloţii pe mine, am mers la bucătărie şi am pus cafeaua la filtru. Apoi am mers la baie şi m-am spălat. Am revenit în bucătărie. Cafeaua era gata, şi am început să îmi torn în ceaşcă.

          -A mea cu trei linguriţe de zahăr, te rog.

          M-am speriat. Femeia cea goală era în uşa bucătăriei, la fel de goală cum fusese şi în pat. Frumoasă ca un înger, blondă, binde dezvoltată, şi totuşi foarte tânără. Cam 17 ani, mi-am zis eu.

          -Îmi pui azi zahărul ăla, a zis ea zâmbind, şi a venit spre mine. Ma sărutat.

          Eu buimac, privind-o neîncetat, i-am pus cele trei linguriţe de zahăr. Apoi am sorbit din ea. Era prea dulce. Încercam să îmi amintesc cum o cheamă. Fata s-a aşezat pe un scaun şi a întins mâna.

          -Cafeaua... te rog.... Pot să beau?

          -Da. Desigur! M-am dezmeticit eu din contemplare. Dar e prea dulce. Parcă e Nesquik.

          -Aşa îmi place mie. Dulce ca tine.

          -Cum am ajuns noi doi aseară aici? Am întrebat eu, neputând să îmi aduc aminte ceva legat de acest lucru.

          -Nu îţi mai aminteşti?

          -Nu.

          -Cu maşina, a făcut ea sorbind din cafea.

          -Cum maşina mea? Am întrebat eu mirat.

          -Da.

          -Păi ai carnet?

          -Nu. Ai condus tu? Doar e maşina ta. Chiar nu îţi aminteşti?

          -Nu. Am condus eu? Şi beat şi drogat?...

          -Nici ce am făcut asnoapte nu îţi mai aminteşti?

          Am dat din umeri. Mă simţeam cam prost. Fata, însă s-a ridicat cam dezamăgită de pe scaun, şi aruncând perna de pe scaun jos, a îngenunchiat pe ea în faţa mea.

-Atunci să o facem din nou. Nu vreau să plec de la tine, fără ca tu să rămâi cu o amintire dulce a trecerii mele pe aici.

A luat cafeaua şi a suflat în ea, apoi a luat o gură. Bineînţelesc că micul meu armăsar s-a ridicat imediat la luptă. Iar ea a început să se joace cu el, cu gura plină de cafea. Aceasta curgea pe sânii ei şi pe picoarele mele. A fos incredibil. Sfârşitul asemeni unei expolozii cosmice. Era să cad din picioare. Cu nonşalanţă, fata s-a ridicat, şi mergând la baie, a scuipat ceea ce puteau fi viitorii mei copii. Apoi a strigat.

          -Eu mă bag la duş. Vii?

          -Imediat.

          De fapt eram tare curios cu cine am de a face. Am mers grăbit în dormitor, şi i-am căutat în poşeta care trona pe jos în mijlocul camerei. I-am găsit buletinul: Iulia Herea, născută în... 1996. 15 ani!!! Prea mică pentru mine. Am mers urgent la baie, şi deschizând uşa, m-am blocat pentru câteva secunde. Era atât de sexi! Udă, cu stropi mari de apă, alunecându-i pe corp. Părul ud, căzut pe umeri, acoperindu-i o parte din sâni... Era... Dar mi-am revenit repede, şi am luat-o la întrebări:

          -Câţi ani ai tu Iulia?

          -Ţi-ai amintit cum mă cheamă?... Hai sub duş!

          -Ai cinşpe ani?

          -Da. Mi-ai căutat în geantă?

          -Bă eşti nebună? Vrei să fac puşcărie din cauza ta?

          -Termină mă, ce ai? Vi sau nu sub duş?

          -Vin! Mă bagi în belele nebuno!

          Însă fără să stau pe gânduri, am intrat cu ea sub duş, unde am trăit noi clipe de extaz. Puştoaica asta... dacă eu nu am avut gagici, atunci cine a avut? Dar ea era altfel... îşi făcea treaba altfel. Mă întreb cum de ştie atâtea la cinşpe ani? De la ce vârstă o fi început, dacă deja a învăţat atâtea? Şi mai ales la ce încadrare mă vor băga ăştia? Sex cu o minoră? Pedofilie? Trebuie să caut pe net, că nu e de joacă.

          În fine, după această nouă partidă de sex, fata a ieşit din baie, şi grăbită s-a îmbrăcat.

          -Tre' să plec. E deja 11. Sâmbăta am aerobic la ora 11.30. Ai să îmi dai nişte bani?

          -Câţi? M-am scărpinat eu în cap a pagubă. Eu care nu sunt obişnuit să dau ci doar să iau.

          -Păi dă-mi o sută!

          Mă bufnea râsu. De unde să am eu bani. Asta o fi crezut că sunt bogat.

          -N-am!

          -N-ai? Cu aşa un treiar şi aşa apartament? Dă-mi măcar 50. Serios. Am nevoie. Ţi dau înapoi.

          -Uite aici 20 de lei. Să ai de taxi. Sânt ultimii mei bani.

          -Ce zgârcit eşti mă. Bine, dar du-mă măcar cu maşina. Aşa rămân cu banii ăştia să îmi iau azi câte ceva.

          -Cu maşina trebuie să mă duc după prietena mea, i-am zis eu descuindu-i uşa de la apartament. Credeam că o mint, dar fără să vreau îi spusesem adevărul.

          -Zgârcitule!

          -Când ne mai vedem? am întrebat eu zâmbind.

          -Nu ştiu. Dacă nu mă ajuţi şi tu cu nişte bani...

          -Lasă că o să te ajut. Ne mai auzim. Te-am pupat!

          Ne-am sărutat cu patimă în uşa apartamentului. Un bătrân, nea Nicu, care tocmai cobora scările, una câte una, s-a oprit în loc şi s-a uitat cu poftă la noi. Când s-a dezlipit de mine şi s-a întors, Iulia a dat bot în bot cu el.

          -Sărumâna moşule!

          -Să tărieşti!

          Apoi Iulia a zburat pe scări, lăsându-l pe moş să o contempleze în voie.

          -I-ai rupt izmenele, râse el şugubăţ.

          -Ce să fac? Am întrebat eu râzând.

          -I-ai băgat cucuruzu-n guşă!

          -Adică dacă am făcut prostii cu ea? M-am cam ruşinat eu.

          -Da, da! A zis el grăbit. Eu cu baba mea le dăm mai scurte,  că nu prea mă mai ţin bateriile. Când eram eu tânăr ca tine!... făcu moşu, luând-o uşor pe scări.

          Apoi se opri şi se uită la mine, cum stăteam în uşă, doar în chiloţi.

          -Hm... eu o aveam mai mare...

          Derutat, am închis uşa şi am intrat în bucătărie, unde m-am apucat să fac altă cafea. Deodată am simţit că mă congestionez, că mă rup în două: sâmbătă... la ora nouă trebuia să fiu după Oana la gară. Şi era deja trecut de unşpe. Telefonul?! Am fugit în dormitor. Era oprit. Fără baterie. L-am băgat în priză şi l-am deschis. 34 de apeluri pierdute, toate de la iubita mea. Telefonul sună din nou. Era Oana.

          -Da iubito!

          -Unde eşti mă nesimţitule? Măcar răspunde la telefon! Împuţitule.

          -L-am avut închis şi am adormit.

          -Hai după mine odată!

          -Păi încă eşti la gară? Nu ai plecat cu un taxi?

          -Vin-o o dată! Sau nu mai veni de loc!

          -Vin, vin. Stai liniştită.

          M-am panicat un pic. Dintr-o prostie puteam să îmi pierd iubita, dar lucru şi mai grav, sursa mea constantă de bani. Oana era afacerea mea. Singurul lucru care funcţiona, şi nu îmi permiteam să o pierd. Aşa că, grăbit am luat-o la fugă spre gară, să îmi ridic coletul... adică iubita mea cea supraponderală.

- va urma -

Profil Alexandru Sătmărean

Profil Alexandru Sătmărean...

          …24 de ani, era ceea ce numim un metrosexual. Un tânăr care avea foarte mare grijă de fizicul său şi de ţinuta lui. Cu o înălţime de 1,8 metri, brunet, cu un ten închis, parcă era tot timpul bronzat, ochi mari, negri, expresivi, trup bine definit, Alex era o bombă cu ceas pentru fetele din oraş. Zburătorul care le tulbura minţile şi trupurile acestor domnişoare uşuratice.. Se îmbrăca cu mare atenţie, şi tot deauna cu hainele potrivite. Era un adevărat vânător de căprioare. Din acelea cu două picioare, desigur. Însă pe cât era de frumos şi bine construit fizic, pe atât era de decăzut în moravuri, şi de fals în felul de a fi.

          Deţinea un BMW seria 3 din 2005, argintiu, de care avea foarte mare grijă şi un apartament cu două camere în zona Modern din Timişoara, pe care şi-l pusese foarte bine la punct, (apartament pe care l-am cumpărat de la mama sa, după ce el a murit). Cu toate acestea, era sărac lipit, iar banii pentru apartament şi maşină îi picaseră aproape din cer. Adică, el şi mama lui, au împărţit averea tatălui lui Alex, decedat într-un accident. Nu cunosc amănunte, dar ştiu că lui Alex, i-a revenit ceva teren pe care îl deţinea la Ciarda Roşie (lângă Timişoara), şi pe care l-a vândut cu 80.000 euro.

          Banii însă s-au terminat, iar el, neavând serviciu, trăia de pe o zi pe alta, uneori mai bine, alteori mai rău, din când în când cu ajutor de la mama sa. Vorba aceea, frigiderul gol, dar BMW la poartă. Totuşi, strictul necesar şi-l asigura din relaţiile cu fetele oamenilor de bani gata din oraş, precum şi din legătura sa amoroasă cu Oana Romanescu, fiica unui afacerist local. Avea un fel aparte de a stoarce banii de la fete.

          Nu concepea să muncească. A încercat. Şofer pe o maşină la o brutărie, şi curier la o firmă de curierat, dar munca nu era de el. Era obişnuit să îşi petreacă nopţile prin cluburi, baruri şi discoteci, cu bunii şi numeroşii prieteni pe care îi avea. Da, Alexandru, poza într-o persoanaă fidelă, de nădejde şi cu mulţi bani. De aici şi prieteni pe măsură, pe care nu ezita să îi mulgă de bani. Singura calitate reală a sa, faţă de prietenii săi, era aceea că ştia să îi asculte. Dar făcea asta, doar cu speranţa că poate la unul din ei,m va găsi o poveste demnă de un roman senzaţional.

          Cu toate acestea, Alexandru avea şi o latruă cunoscută de puţini oameni, demnă de toată lauda: îi plăcea să citeasscă, şi citea mult. Apoi apăru dorinţa de a scrie. Însă nu avea talent. Într-o zi într-u una din rarele momente în care se gândea serios la viitorul lui, îşi zise că aşa nu o va putea duce la nesfârşit. Şi cum de lucrat nu lucra, de cântat nu ştia să cânte, şi nu avea nici un talent mai serios care să îi permită să devină o vedetă, luă în calcul posibilitatea de a trăi din scris. Încercă să scrie în fel şi chip, dar îşi dădu seama că imaginaţia lui nu era destul de bogată pentru a scrie ceva senzaţional, care să îi aducă consacrare şi mulţi bani. De aici îi veni şi ideea care avea să ducă până la urmă la moartea lui. Aceea de a scrie povestea reală a altcuiva.

Introducere în subiect

26.11.2012

          În cele ce urmează, ve-ţi citi ceva incredibil. Jurnalul unui om care a trecut în ultimele luni ale vieţii lui prin momente deosebite, atât hilare cât şi dramatice. Aveţi ocazia să cunoaşteţi prin intermediul acestor rânduri un om cu adevărat special (prin prostia lui) dar tot odată cu un suflet care s-a dovedit în final a fi bun. Eu însumi acum citesc acest jurnal, (pe care l-am găsit în apartamentul în care m-am mutat, ascuns în lada unei canapele) pentru a treia oară şi nu îmi vine să cred, când mă gândesc câte nebuni şi prin câte lucruri a trecut acest om. Din păcate a plătit cu viaţa aventurile în care s-a băgat.

          Poate unii vă întrebaţi dacă e corect, şi de ce îi public acest jurnal, care intră adânc în intimitatea unui om (fost om, acum decedat). Ei bine o fac, pentru că visul lui cel mare a fost să devină scriitor, să lase ceva celor ce îi vor urma. Ceva scris, ceva ce să dăinuie peste veacuri. Din păcate pentru el, nu avea talent. În schimb a scris acest jurnal şi l-a scris chiar bine. Fără să vrea şi cu sinceritate, şi-a scris propria viaţă, mai ceva ca pe un roman. Atât cât a apucat să scrie. De aceea, voi publica junralul său, pentru ca, astfel, Alexandru Sătmărean să lase în urmă ceva. Măcar o parte din ceea ce şi-a dorit. Ceva scris. Şi vă asigur că e uimitor ceea ce ve-ţi citi.

          Totuşi… fiind o lucare intimă ce şi-o adresa sieşi, Alexandru Sătmărean, nu s-a cenzurat deloc, de aceea, unele pasaje le voi modifica pentru a fi citite de câţi mai mulţi cititor, fără ca aceştia să fie agresaţi de expresii licenţioase. Deci, vor fi mici corecturi în care va fi modificat limbajul colorat al autorului. De asemenea, numele personajelor vor fi modificate, deoarece o parte din ele încă trăiesc şi se află în Timişoara. Sper ca astfel acele personae să rămână în anonimat. Şi încă ceva… RECOMAND CU TĂRIE, CA JURNALUL SĂ NU FIE CITIT DE TINERII CE AU SUB 18 ANI, FIIND-CĂ AR PUTEA DĂUNA DEZVOLTĂRII LOR MENTALE ŞI SPIRITUALE.

          Vă mulţumesc şi vă doresc lectură plăcută!