În sfârşit am ajuns la gară. Oana
era un pachet de nervi. Stătuse două ore după mine. Am parcat maşina în staţia pentru firobuze din faţa gării. Ea mă
aştepta pe trepte. A început să vină spre maşină, trăgând după ea un geamantan.
Am rămas o clipă să o privesc. Oare ce vedeam la ea, mă gândeam atunci şi mă gândesc chiar şi acum când scriu aceste rânduri. E mai mult decât
rotunjoară. Şi ca de obicei s-a îmbrăcat în haine strâmte, ce o fac să semene
cu un cartaboş. Chiar, că veni vorba, m-am întrebat adesea ce oare le face pe
femei să se îmbrace aşa? Adică, de ce dacă sunt grase, în loc să se îmbrace în
haine largi, vaporoase, se îmbracă în haine strâmte. Explicaţia Oanei, atunci
când i-am pus întrebarea asta într-o zi, a fost ceva de genul că o femeie grasă
atunci când se îmbracă cu haine strâmte pare mai slabă, iar dacă îşi ia haine
largi, pare mai grasă decât este în realitate şi mai îmbătrânită. Eu am vrut să îi spun că, cred
că e exact invers. În plus, grăsimea este şi dă imperfecţiune corpului uman.
Iar hainele strâmte, scot toate aceste imperfecţiuni în evidenţă. Fiecare cută
de grăsime inestetică iese în afară, iar femeia ce poartă asemenea haine
seamănă cu o bombă cu ceas ce în orice moment poate exploda, umplându-te cu
fecale şi maţe.
-Dar eşti chiar nesimţit,
m-a trezit ea la realitate făcându-mă să cobor urgent din maşină. Vezi că de
abea car valiza asta după mine, dar nu te-ai da jos să mă ajuţi.
Am deschis repede
portbagajul şi i-am pus valiza. Apoi am vrut să o pup, dar nu ma lăsat. S-a
tras. Nici eu însă nu m-am lăsat cu una cu două, şi ţinând-o bine de cap, am
început să o sărut. Am împins-o pe portbagaj.
-Stai nebunule, că ne vede
lumea, a început ea să râdâ şi să gâfâie.
Eu însă deja am început să
îi bag mâna printre picioare. Dar ea s-a smuls râzând, şi a urcat în maşină.
Deja o calmasem dar ea încă vroia să facă pe nebuna cu mine.
-Poate vrei să îmi dai o
explicaţie. Una bună! Ce faci cu telefonul ăla?
-Era închis, am zis eu
pornind din staţia de firobuz cu maşina.
-De asta m-am prins,
inteligentule. Dar de ce? Doar ştiai că trebuie să te sun.
-Aseară am ieşit cu
prietenii, şi am cam exagerat...
-Am fost sigură. Iar ai
băut până nu ai mai ştiut de tine.
-Hei! Hei! Nu am băut aşa mult.
Adică am băut suficient de mult, încât să nu îmi dau seama că trebuia să pun
telefonul la încărcat. Da ce aşa dramă. De ce nu ai luat un taxi?
-Că nu am avut bani, a zis
ea de abea auzită.
-Poftim? Am izbucnit eu în
râs. Fata lui Oprea nu are bani? Păi măgaru de taicătu pentru ce are douăzeci
de firme.
-Alex nu fi nesimţit. Ştii
că nu îţi permit să vorbeşti aşa de tata.
-Bine, scuze. Dar cum de
ai rămas fără bani? Am întrebat eu amărât, căci chiar vroiam să o rog să mergem
să mâncăm ceva, că îmi chiorăiau maţele de foame.
-Mi-au furat în tren toţi banii!
-Cine? am întrebat eu stupid şi înfometat.
-Cine? făcu ia sarcastic. Ce întrebare tâmpită! Hoţii, evident!
-Da?! Cum?
-Am adormit!
Am crezut că văd negru în
faţa ochilor.
-Ai.... ai... ai adormit?!
Şi îmi faci mie scandal. Adică... Adică tu ai adormit în vagon şi mă cerţi pe mine că am adormit la mine acasă, în pat, da? şi ai fost şi prădată!
-Păi normal că am adormit, boule,
dacă călătoream la vagon de dormit.
A! Avea dreptate! La un vagon de dormit, de obicei se doarme.
-Şi de ce nu l-ai chemat
pe taicătu? putea să trimită pe cineva după tine.
-Fiind-că iubitul meu, se
maimuţări ea, mi-a promis că mă ia de la gară, iar când tata s-a oferit să vină
după mine, i-am zis că nu e nevoie, că mă iei tu. Şi ştii ce mi-a zis tata?
-Ce?
-Poate te lasă nebunu ăla
al tău pe jos, că e în stare.
-Păi vezi? Vezi că e
nesimţit. Cum să te las pe jos?
-Păi nu asta ai făcut? Nu
mai lăsat să stau două ore?
Avea dreptate, dar nu
aveam de gând să cedez.
-Ştii că nu asta a vrut să
zică. El când zice că te las pe jos, vrea să zică că o să te părăsesc. Bine că
taicătu e tot timpul mai deştept!
Era timpul să fac pe
supăratul. Să fac botic. Ştiam că imediat va încerca să mă împace.
-Acuma ce? Tot tu eşti
supărat!
-Cine? Eu? Ţi se pare!
-Mi se pare? Puse ea botu.
Parcă nu te ştiu! Dar eşti culmea Alex. Adică tot tu o dai în bară, şi tot tu
te superi...
-Da nu m-am supărat, numa
că mă enervează să tot arunce taicătu cu căcat în mine, şi tu să îi dai
dreptate.
-Aşa e el.
Începu să se alinte pe
lângă mine ca o pisică... ba nu, ca un bursuc. Uşor, mi-a pus mâna pe jucărie.
-Hai să facem o oprire la
tine, înainte de a merge acasă.
-Întârzii prea mult acasă,
şi ce o să zică taicătu? M-am arătat eu rece.
-Lasă-l pe tata. Hai că nu
te-am mai atins de o săptămână.
Îmi desfăcu şliţul, şi se
aplecă. Micul meu războinic, nărăvaş cum e, s-a şi ridicat gata să se lupte cu
orice gură deschisă. Înfuleca a mea, de ziceai că era ultima masă. Era chiar să
dau într-o altă maşină, căci am intrat un pic pe contrasens.
-Ridică-te, nebuno, că
poate ne cunoaşte cineva şi ne vede. Hai că ajungem la semafor şi uite câte maşini sunt.
-Dar mergem la tine?
întrebă ea cu gura plină.
-Da, am zi eu râzând.
Ea s-a ridicat, şi s-a
şters la gură de zăbalele ce le vărsase din cauza poftei.
-Voi ăştia din familia
Oprea toţi sunteţi nebuni, am concluzionat eu.
-Ne place viaţa! S-a apărat ea.
Apoi a început să caute ceva prin plasa ce o luase cu ea în maşină.
-Era să uit. Uite Alex. Publi Tim-u. Ţi-a apărut anunţul.
-Citeşte-l să văd cum sună.
-Tânăr scriitor, debutant, doresc colaborare cu o persoană care are ceva de spus, care a trecut prin ceva deosebit, şi care crede că trebuie să rămână în amintirea umanităţii. Tel... bla! Nu l-ai făcut cum trebuie!
-De ce?
-Păi sună aşa... cam sec! Chiar mi-s curioasă dacă sună cineva.
-O să sune ai să vezi!
-Aha.... se făcu ea că aprobă în timp ce se uita în oglinda de la parasolar.
- va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu